Un marketer digital interesat de lumea dinamică a business-ului. Te ajut să diversifici oportunitățile de vizibilitate în online, să îți lărgești pâlnia de potențiali clienți și să optimizezi sustenabil ratele de conversii.
Am adunat aici o listă cu 7 cărți ale căror capitole citite cu intenție mi-au dat perspective noi asupra lumii în general și a felului în care acționăm, ca oameni, în particular. Pentru că unele dintre cele mai valoroase lecții pot veni dincolo de experiența practică, din cărțile prietene pe care ni le facem, care ne dau idei și aripi să încercăm lucruri noi, care ne motivează intrinsec, care ne prezintă unghiuri noi, care ne oferă adevărate action plan-uri dacă suntem suficient de deschiși către învățare activă.
The Diary of a CEO, de Steven Bartlett
Asta a fost o carte începută în vacanță, dar am avut atât de multe idei de subliniat și de notat, încât parcă mi-a cerut să fie parcursă la birou, cu creierul pregătit să conspecteze pentru a crea o listă cu acțiuni concrete de implementat. Lecțiile principale care mi-au deschis cele mai multe întrebări?
Pe de-o parte, Law #19: 'You must sweat the small stuff.' Este despre valoarea creată atunci când oferi atenție lucrurilor mici și detaliilor; despre cum poți câștiga avantaj competițional atunci când nu faci parte din 'cei mari' concentrându-te continuu pe schimbări mici și incrementale; despre cum te poți poziționa diferit atunci când dai importanță îmbunătățirii procesului, pas cu pas.
Pe de alta, Law #13: 'Shoot your psychological moonshots first', care povestește despre cum crești valoarea percepută a clienților asupra business-ului prin modificări care nu implică investiții majore. Pentru că adevărul nostru nu este ceea ce vedem, ci ceea ce percepem și povestea pe care alegem să o credem.
Drive, de Daniel Pink
Când ajungi să te uiți la ingredientul magic motivație prin ochii autonomiei, măiestriei și scopului, realizezi că ai nevoie să regândești felul în care comunici, în care conduci un business sau crești o audiență. De la 'Goldilocks tasks', la impactul organizațiilor conduse de purpose sau la elementele motivației intrinseci, este o carte care descrețește frunți și contribuie la alinierea conștientă a nevoilor psihologice atunci când tindem spre atingerea de obiective sănătoase.
Delivering Happiness, de Tony Hsieh
Ce carte! Ce poveste de viață și de legacy! Pentru mine, este manualul customer success-ului. M-a plimbat prin multe locuri, de la cultura fericirii în organizație, la inimile oamenilor ce sunt atinse de acțiuni ieșite din zona de 'ordinary', dar care nu costă bani, ci atenție și grijă, la felul în care brandul și cultura sunt fețele aceleiași monede, la valoarea clienților pe termen lung, la eforturile ce trebuie concentrare post-vânzare, la decalogul unui customer service făcut ca la carte. O bijuterie ce poate da naștere unei serii de workshopuri făcute cu întreaga echipă.
Zero to One, de Peter Thiel
Puțin despre business, puțin despre mindset, puțin despre gândirea outside-the-box. Mai mult despre cum poți direcționa gândirea strategică astfel încât să creezi campanii / produse / business-uri care nu doar atrag atenție, ci care schimbă regulile jocului.
Outliers, de Malcom Gladwell
O carte în care autorul a pus mult research și rezultate științifice la vedere. O explorare a factorilor care contribuie la performanță și succes, și a oportunităților ce-și dau mâna cu munca asiduă în călătoria asta spre extraordinar.
The Compound Effect, de Darren Hardy
Probabil, cea mai bună sursă de inspirație dacă te interesează să devii mai bun la orice în viața asta. Pentru că îți vorbește despre puterea acțiunilor mici repetate în timp, cu disciplină. Fiecare postare în online, fiecare articol urcat, email trimis, interacțiune cu clientul, contează; iar asta, odată pus în contextul efortului constant și susținut, te face să realizezi că nu factorii WOW îți generează sustenabilitate, ci consistența dusă la rang de artă.
Tribes, de Seth Godin
Ideea care mi-a plăcut din cartea lui Seth Godin este legată de puterea grupurilor de oameni care împărtășesc o viziune și o pasiune comună, și aleg să le comunice. De aici, au pornit întrebări utile despre cum pot crea mai mult pentru a oferi valoare, decât pentru a vinde direct, despre cum poți scoate în evidență sentimentul de apartenență sau despre cum îți expui mai clar valorile și fundamentul pe care se bazează ceea ce crezi.