Marketing digital
Despre cifrele care nu ies și despre echipele care cresc frumos
Business și comunitate. Oameni și inimă. Lansarea PEFA Iași

Când vorbim despre businessuri locale, vorbim despre comunități create în jurul unor oameni care și-au pus pălăria de deschizători de drumuri; vorbim despre inimi care bat puternic pe frecvența de ce-ului personal care bate orice alt factor motivațional; vorbim despre curaj, despre voci care au puterea de a sparge bariere, despre acțiune prioritizată dincolo de visuri.

Frica de a vorbi în public nu e despre microfon

Îmi place să vorbesc cu oamenii, dar nu am învățat (încă) să vorbesc în fața lor. Cum sună asta venind de la un om de +30 de ani? Și cât de ironic sună să pot intra în ședințe unde pot vorbi despre business, strategie și oameni - dar, când vine vorba să vorbesc cu adevărat în public, stând în picioare, mi se strânge stomacul?

De la B2B și B2C la Human-to-Human: 5 moduri prin care Oamenii devin moneda încrederii

Într-o vreme în care oportunitatea cea mai mare a noastră ca oameni de business este că putem vinde orice și oriunde, diferența reală nu o face produsul sau serviciul. O fac oamenii și interacțiunea human-to-human. Astăzi este mai puțin despre B2C sau B2B. Pentru că oamenii nu cumpără doar mașini și oferte de nerefuzat - de exemplu - ci cumpără o experiență cap-coadă, presărată cu interacțiune de calitate, încredere, siguranță și certitudinea că procesul de achiziție îi pune și pe ei în prim-plan.

7 cărți care m-au făcut un marketer mai bun

Am adunat aici o listă cu 7 cărți ale căror capitole citite cu intenție mi-au dat perspective noi asupra lumii în general și a felului în care acționăm, ca oameni, în particular. Pentru că unele dintre cele mai valoroase lecții pot veni dincolo de experiența practică, din cărțile prietene pe care ni le facem, care ne dau idei și aripi să încercăm lucruri noi, care ne motivează intrinsec, care ne prezintă unghiuri noi, care ne oferă adevărate action plan-uri dacă suntem suficient de deschiși către învățare activă. 

3 moduri care mă ajută să mă împrietenesc cu constanța ca marketer

Una dintre pietrele de temelie în marketing - atât ca marketer, cât și ca business ce-și spune povestea în online - este constanța. 

Joacă un rol esențial în atingerea de obiective precum conturarea identității de brand, cultivarea încrederii clienților, atragerea de lead-uri și vânzări în mod sustenabil. 

Pofta vine mâncând, iar motivația vine acționând

Așa cum pofta vine mâncând, mușchii se fac exersând, iar motivația vine acționând.

Job-ul de marketer din spatele laptop-ului este, de multe ori, repetitiv, vine cu responsabilități nu foarte atractive, se dozează 80% cu planificări, răbdare la testări, oprimizări constante, research și cifre de tot felul, și 20% cu accesorii creative.

Stai puțin, dacă aleg să fac marketing, nu intru direct la ‘vorbitor’, adică să dau idei despre cum aș concepe campania x sau cum aș crește interacțiunea oamenilor în direcția y?

Cinci rezoluții de marketing digital pentru 2023

Din ianuarie 2023, sunt mamă. 

Am primit o bucurie imensă, dar și o nouă provocare în familie; să învățăm cum să dăm o semnificație mai importantă organizării și planificării. 

Patru indicatori de performanță pe care probabil nu îi urmărești

Strategia de dezvoltare a business-ului este cel mai bun punct de la care poate fi construită o strategie coerentă de marketing.

 

Cu ce începe o strategie de marketing?

Cu clarificarea obiectivelor de business, planificarea cifrelor care se vor a fi atinse anual, trimestrial, lunar, crearea procedurilor de lucru și expunerea resurselor care sunt la dispoziție.

 

Care sunt micro-momentele clientului tău ideal?

Marketing-ul este despre a fi prezent acolo unde se află clientul tău potențial. Ești de acord?

Etapele în care poți deschide oportunități de conversație pentru oamenii pe care i-ai identificat ca făcând parte din comunitatea pe care o vizezi se pot împărți în funcție de reperul achiziției. De ce? Pentru că relația cu clienții începe cu mult înaintea deciziei de cumpărare și continuă ulterior acesteia. 

Cum alegi să urmărești cifrele care contează în social media?

Să urmărești insight-urile din spatele platformelor de social media înseamnă să analizezi direcția conținutului pe care îl oferi publicului. Să monitorizezi cifrele înseamnă să aduni și să interpretezi datele care spun o parte importantă din povestea amprentei tale digitale.

Tu lucrezi pentru echipa ta sau lași echipa să lucreze pentru tine?

'You work for your team members' este un quote care stă cu mine de ceva vreme și unul pe care îl văd din ce în ce mai prezent în modul meu de lucru, indiferent de proiectele pe care mi le însușesc. Poate pentru că astăzi aleg să lucrez mai mult pentru obiectivele, motivațiile și viziunea din spatele business-urilor, și mai puțin pentru aspectele extrinseci care sunt în strânsă legătură cu skillset-ul individual.

Branduri românești care oferă plus valoare 'statului acasă'

Indiferent de locul în care ne aflăm sau de constrângerile pe care le întâmpinăm, tehnologia este un bun prieten la care apelăm pentru colaborare oriunde în lume și acces informație la orice pas. 

Fii la curent

Resursele din online despre creșterea business-ului prin marketing digital sunt aproape nelimitate. Timpul tău, în schimb, nu. :)

Îți trimit de câteva ori pe lună în inbox insight-uri despre cum poți face online-ul să lucreze pentru business-ul tău, resurse cu care poți lucra la prezența lui în online și întrebări utile care să îți deschidă conversații cu sens.