Am ascultat mai multe interviuri cu omul Cristian Mungiu, nu doar cu premiatul Cristian Mungiu. Și ce invitație frumoasă mi s-a părut că ne face tuturor la gândire critică, la deschidere de perspective și la dialog fructuos echilibrat care să plimbe pendulul între ultraconservatorism și ultraliberalism. Iar apoi ne îndeamnă să ne creăm propriile opinii, indiferent care sunt ele.

Mi-a plăcut raportul călduros și profesionist dintre actori și regizor. Și mai mult de atât, mi-a plăcut seria de întrebări și răspunsuri a întregii echipe venite la interviu. Și că-i român de-ai noștri, și că-i un ieșean devenit om cu relevanță culturală și cu voce internațională. 

Doar că eu nu sunt cinefilă. Și nici prieteni cineaști nu am. 

Așa că, scriu prin ochii unui simplu spectator la reacțiile generate de difuzarea filmului Fjord la festivalul de Film de la Cannes, care a rămas în fața ecranelor să îl cunoască un pic mai bine pe omul din spatele a două Palme d'Or. Cum prea multe repere cinematografice nu am, n-am știut să mă uit la Cristian Mungiu - regizorul. Așa că l-am ascultat, pur și simplu, vorbind; articulând idei, invitând la gândire critică, respectând și fiind respectat de echipa lui. Și mi s-a format în mintea imaginea unui lider format nu de dorința de a deveni lider, ci de șansa de a fi trecut printr-o formare profesională în care a învățat faptul că lucrurile bune se fac împreună.  

Un lider nu caută să facă zgomot

Când știi ce poți aduce la masă, nu (mai) ai nevoie să demonstrezi nimic. Când ai în spate mii de ore de învățare, de analiză, de gândire, și alte mii de ore de lucru, efectiv, contribui cu ușurință cu idei și perspective din ceea ce ești, știi și faci. Și mai ales, nu ai vreo așteptare să te vadă lumea într-un anumit fel, și nu cauți vizibilitate doar pentru validarea pe care ți-ar aduce-o. 

Competența e convingătoare și de cele mai multe ori, suficientă, să nu simți nevoia s-o afișezi ocupând mult spațiu. 

Un lider pune în valoare oamenii de care se înconjoară

Un Simon Sinek inspirat spunea că 'The joy of leadership comes from seeing someone on our team achieve more than they thought they were capable of.' Și cât de adevărat devine asta atunci când îți însușești rolul de a-i crește pe alții pentru ei, și nu pentru statutul tău. 

Am văzut un Cristian Mungiu descris de actorii cu care a lucrat ca fiind continuu preocupat de oamenii de pe platou. Renate Reinsve spune că: 

'Aici toți sunt influențați de felul lui Cristian de a fi, atât de generos, atât de amabil, de primitor.'  

Iar despre cum devine ea un actor mai bun, spune:

'Cred că va afecta munca mea de acum încolo, absolut, pentru că standardul este acum mai ridicat, este un standard foarte înalt.'

Cu alte cuvinte, atunci când tu crești în ochii oamenilor mai puțin decât cresc oamenii în preajma ta, ai, probabil, una dintre cele mai bune măsuri ale leadershipului făcut cu folos.  

Un lider vorbește deschis despre realitatea în care trăiește și performează

Vocea unui om care se aude cu ecou vine cu responsabilitatea de a-și pune anii de muncă din spatele medaliilor în slujba creării de oportunități și mai bune pentru tot ceea ce urmează. Performanța nu trebuie doar celebrată, cât mai ales, susținută. Iar asta aduce cu sine nevoia de a vorbi despre contextul real văzut în ansamblu. Despre lucrurile care nu funcționează și despre ce e nevoie, nu doar despre ce dă bine. 

Iar asta, Mungiu cred că o face cu claritate și asumare, nu cu dramatism sau revoltă gratuită. Pentru că miza nu e protejarea unei imagini anume, ci deschiderea unor conversații care să îmbunătățească ecosistemul din care face parte.

Un lider nu face micro-management și nu livrează concluzii

Poate cel mai bine se vede asta în relația cu publicul. Nu a dat glas unei opinii sau alta, ci a lăsat oamenii pentru care a creat filmul să gândească pe picioarele lor. Treaba lui a fost să creeze personajele, să țeasă cadrele și să surprindă un caz real într-un fir narativ adus pe micul ecran, la interpretarea fiecăruia.

Treaba unui lider nu este să adune în jurul lui oameni cu concluzii similare cu ale lui, ci să îi ajute să învețe cum să ajungă singuri la concluzia lor. Micro-managementul adună laolaltă oameni care așteaptă instrucțiuni și un țap ispășitor; împuternicirea aduce oameni care exersează gânditul pe propriile picioare cu fiecare ocazie pe care o primesc.